Dacă ar fi să povestesc prima mea experiență despre cursul All Love , nu cred că această experiență poate fi exprimată in cuvinte , această experiență TREBUIE trăită. Nu am avut mari așteptări, pentru că nici nu știam la ce să mă aștept și recunosc faptul că am fost puțin sceptică. Când mi s-a comunicat că nu trebuie să fac nimic ci doar să respir și să ascult, mi-a consolidat și mai mult starea de scepticism, dar eram și foarte curioasă să vad ce se intamplă. Și am inceput , …să respir… iar ceea ce a urmat a depășit orice așteptări, adică oricum nu aveam așteptări, dar, am trăit o experiență de nedescris.
Am TRĂIT o stare de înțelegere, compasiune, blândețe, iertare, siguranță plină de iubire necondiționată, o stare de iubire/dragoste cu blandețe și căldură universală, divină, Dumnezeiască, care te face să plângi și să râzi in același timp, pentru care chiar nu găsesc cuvintele potrivite sau nu există cuvinte care s-o descrie. O stare care nu aș fi vrut nicicând să se termine vreodată.
Am simțit niște vibrații în corpul meu , în capul meu, în pieptul meu și mai ales în mâinile/palmele mele care mi-au întărit mai mult ca niciodată credința în Dumnezeu, în Iisus Hristos și în Maica Domnului. Pentru că am conștientizat marea iubire și putere Divină. Am ajuns acasă plină de entuziasm și plină de iubire față de familia mea, intr-o stare de euforie încât soțul meu m-a intrebat dacă am baut cumva alcool. I-am spus că nu, nu am băut alcool, ci doar apa pe care mi-am luat-o de acasă – tocmai datorită faptului că neștiind la ce să mă aștept, am avut anumite rețineri referitor la ceea ce urma să se intample la acel curs. I-am spus că nu pot explica în cuvinte ceea ce am trăit, că acum cred că Iisus Hristos și Dumnezeu a făcut toate minunile, și că dacă vrea să știe și să simtă ce-am simțit eu trebuie să meargă la cursul All Love la care am fost eu.
Mărturisesc că, după 3 zile, deja imi este foarte dor și tânjesc după acele momente.